Comunicarea cu rezultate

Comunicăm cu toții, mai mult sau mai puțin în fiecare zi, întrebarea este cum am putea comunica cu rezultate vizibile în îmbunătățirea continuă a relațiilor din viața personală și profesională?

Comunicarea cu rezultate, reprezintă, din perspectiva mea, o combinație dintre comunicarea verbală și cea nonverbală, pentru a ne exprima autentic în fiecare interacțiune pe care o avem cu cei din jur.

În mediul de afaceri, comunicarea, mai ales în această epocă a vitezei, a mesajelor scrise, a e-mailurilor și interacțiunilor din online, reprezintă (încă) o piatră de încercare în marea majoritate a companiilor, indiferent de dimensiunea acestora sau cât de bine sunt organizate și ierarhizate. Iar acest lucru se datorează faptului că în permanență, oamenii evoluează, se schimbă și transformă și este bine ca aceștia să deprindă permanent noi abilități de comunicare, adaptate concret nevoilor societății și colectivităților din care fac parte.

De unde să începem (sau să continuăm) pentru a obține o comunicare cu rezultate vizibile pentru noi, ceilalți și, nu în ultimul rând rezultatele financiare pentru compania din care facem parte, cât și pentru noi personal?

 

Să ne înțelegem pe noi înșine

Punctul de plecare în a îmbunătăți stilul de comunicare este să fim observatorii limbajului propriu, atât cel verbal cât și cel nonverbal.

Care sunt cuvintele și expresiile pe care le folosim cel mai des?

Atunci când suntem convinși că ne-am exprimat pe înțelesul celorlalți, care este feedback-ul pe care îl primim de la aceștia? Comunicăm cu ușurință emoțiile noastre, atât pe cele pozitive, cât și pe cele negative? Putem să ne exprimăm bucuria cu autenticitate? Cum procedăm atunci când ceva bun ni se întâmplă?

Pe de altă parte, suntem capabili să ne exprimăm furia și alte emoții din aceeași gamă?

Sau aceasta se transformă în tristețe și nu suntem capabili să o scoatem la lumină, dimpotrivă o îngropăm, iar limbajul nonverbal este singurul care transmite mai departe ce simțim?

 

Pentru început, recomand să ne ascultăm și privim cu atenție, să ne ”auzim” propriile cuvinte și să ne studiem gesturile în diversele situații prin care trecem în viața noastră personală și profesională. Să decidem ce ne place din atitudinea noastră și ce am dori să schimbăm în modalitatea în care abordăm evenimentele prin care trecem.

Esențial este să facem acest lucru cu blândețe, fără a ne judeca și învinovății, fără a ne pedepsi pentru greșeli și reacții nepotrivite.

 

Această etapă poate dura mai mult timp, de fapt, nu se termină niciodată, chiar după multe luni și chiar ani de exerciții și atenție concentrată în acest fel, tot mai reușesc să ne surprindă anumite reacții pe care le avem și cu care nu suntem de acord.

Important este să ne identificăm reacțiile tipice în situații similare, ce spunem, cum ne exprimăm nonverbal atunci când se întâmplă anumite lucruri. Posibil să nu reușim să exprimăm ceea ce vrem cu adevărat, să fim blocați sau prea vehemenți, să transmitem parțial ce avem de transmis. Rolul de observator al modalității în care comunicăm permite să găsim soluții pentru a performa atât la locul de muncă cât și în viața personală.

 

Suntem atenți la ceilalți

La fel de important este să îi ascultăm cu atenție pe ceilalți și să le percepem gesturile și reacțiile. Vom reuși acest lucru, tot cu mult exercițiu și intrând în rolul de observator, după ce reușim să ne înțelegem, în primul rând, pe noi înșine și după ce vom accepta și integra că ceilalți nu comunică verbal și nonverbal la fel ca noi. Este foarte important să știm să ascultăm, să punem întrebări și să delimităm emoțiile noastre de ceea ce transmit ceilalți. Să

folosim empatia în comunicarea verbală și nonverbală cu colegii, partenerii de afaceri și/sau membrii ai familiei și prieteni.

 

Comunicarea cu ceilalți te încarcă cu energie?

Dacă pentru unele persoane a comunica este o abilitate nativă, pentru alții,de aproape fiecare dată, comunicarea este o provocare.

Cu unele persoane comunicăm cu ușurință, avem în jurul nostru oameni cu care ne înțelegem din priviri, în timp ce în alte situații chiar dacă suntem comunicatori buni ne facem cu greu înțeleși, respectiv nu reușim să transmitem ce vrem. Sunt conversații și interacțiuni care ne umplu de energie, iar altele care ne lasă goi pe dinăuntru.

De reținut este că putem alege, pe termen lung, oamenii în jurul cărora ne place să petrecem timpul și cu care să comunicăm.

 

Chiar dacă comunici cu ușurință în mod nativ sau nu îți place interacțiunea cu ceilalți și o eviți, ai dificultăți în a comunica, pe parcursul vieții ai nevoie să deprinzi această abilitate. În ziua de astăzi, foarte rar mai poți avea o meserie sau o viață în care poți sta izolat de ceilalți. Dimpotrivă, tot mai des avem oportunitatea de a interacționa cu oameni care vin din culturi diferite și care se exprimă verbal și nonverbal diferit față de noi și cei cu care suntem obișnuiți.

 

Plecând de la cele de mai sus, workshop-ul interactiv de Comunicare cu rezultate pe care l-am realizat împreună cu Filip Ristovski, se adresează acelor persoane care înțeleg comunicarea ca pe o știință și artă și vor să perfecționeze modalitatea prin care se exprimă în cerc restrâns sau în public.

Am privit comunicarea și o abordăm din experiența cumulată a unui economist, consultant în afaceri și trainer și a unui actor profesionist, lector universitar, profesor de actorie.

Hai să ne cunoaștem!

Contactează-ne acum (+40) 728 233 329

Construiește un viitor de succes alături de noi!