Politică de Confidențialitate cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal

Dreptul la protecția datelor cu caracter personal este un drept fundamental în viziunea Eagle Consult & Services SRL (denumită în continuare EACS), prin urmare vom dedica toate resursele și eforturile necesare pentru a prelucra datele dumneavoastră în deplină concordanță cu Regulamentul (UE) 2016/679 (“Regulamentul general privind protecția datelor” sau “GDPR”), precum și cu orice altă legislație aplicabilă pe teritoriul României.

Întrucât unul dintre principiile esențiale ale acestui cadrul legal îl reprezintă transparența, am pregătit acest document prin care dorim să vă informăm despre modul în care colectăm, utilizăm, transferăm și protejăm datele dvs cu caracter personal atunci când interacționați cu noi inclusiv prin site-ul nostru web sau prin e-mailurile transmise.

Ne rezervăm dreptul de a actualiza și modifica periodic această Politică de Confidențialitate, pentru a reflecta orice modificări ale modului în care prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal sau orice modificări ale cerințelor legale. În cazul oricărei astfel de modificări, vom afișa pe website-ul nostru versiunea modificată a Politicii de Confidențialitate, motiv pentru care va rugam sa verificati periodic conținutul acestei Politici de Confidențialitate.

Cine suntem și cum ne puteți contacta

EACS este prescurtarea EAGLE CONSULT & SERVICES SRL, persoană juridică de naționalitate română, având sediul social în București, Bulevardul Ion Mihalache, nr. 138, ap. 9, sector 1, cu număr de ordine în Registrul Comerțului J40/8962/2016, cod unic de înregistrare fiscală 36259520 (în continuare “EACS” sau “noi“).

În sensul legislației cu privire la protecția datelor, suntem operator atunci când prelucrăm datele dvs cu caracter personal.

Întrucât suntem întotdeauna deschiși să aflăm opiniile dumneavoastră, precum și să vă furnizăm orice informații suplimentare de care ați putea avea nevoie cu privire la prelucrarea datelor dvs, vă încurajăm să ne contactați la office@eacs.ro sau să ne trimiteți o solicitate la adresa de corespondență: Eagle Consult & Services, Bulevardul Ion Mihalache, nr. 138, ap. 9, Sector 1, București.

Ce categorii de date cu caracter personal prelucrăm

În general, colectăm datele dvs. cu caracter personal direct de la dumneavoastră, astfel încât aveți controlul asupra tipului de informație pe care ne-o oferiți. Cu titlul de exemplu, primim informații de la dvs. când plasați o comandă, ne furnizați informații precum: serviciul dorit, numele si prenumele/demunirea societății, adresa, detalii de facturare, metoda de plată, număr de telefon, datele cardului bancar etc.

Putem, de asemenea, să colectăm și să prelucrăm ulterior anumite informații cu privire la comportamentul dvs în timpul vizitării site-ului nostru web, pentru a vă personaliza experiența online și a vă pune la dispoziție oferte adaptate profilului dvs. Vă invităm să aflați mai multe detalii în acest sens prin consultarea secțiunii privitoare la scopurile prelucrării de mai jos.

Pe site-ul nostru web putem stoca și colecta informații în cookie-uri și tehnologii similare, conform Politicii de cookie-uri, pe care vă invităm să o consultați aici.

Nu colectăm și nu prelucrăm în alt mod date sensibile, incluse de Regulamentul general privind protecția datelor în categorii speciale de date cu caracter personal. De asemenea, nu dorim să colectăm sau să prelucrăm date ale minorilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

Care sunt scopurile și temeiurile prelucrării

Vom utiliza datele dvs. cu caracter personal în următoarele scopuri:

1. Pentru prestarea serviciilor EACS în beneficiul dvs.

Acest scop general poate include, după caz, următoarele:

a) Procesarea comenzilor, inclusiv preluarea, validarea și facturarea acestora;

b) Soluționarea anulărilor sau a problemelor de orice natură referitoare la o comandă, la serviciile achiziționate;

c) Rambursarea contravalorii serviciilor conform prevederilor legale;

d) Asigurarea serviciilor de suport, inclusiv oferirea de răspunsuri la întrebările dvs cu privire la comenzile dvs.

Prelucrarea datelor dvs. pentru aceste scopuri este în cele mai multe cazuri necesară pentru încheierea și executarea unui contract între EACS și dvs. De asemenea, anumite prelucrări subsumate acestor scopuri sunt impuse de legislația aplicabilă, inclusiv legislația fiscală și contabilă.

2. Pentru îmbunătățirea serviciilor noastre

Ne dorim în permanență să vă oferim cea mai bună experiență online. Pentru aceasta, putem colecta și utiliza anumite informații în legătură cu comportamentul dvs. de Cumpărăror/Vizitator, vă putem invita să completați chestionare de satisfacție subsecvent finalizării unei comenzi sau putem desfășura, direct sau cu ajutorul unor parteneri, studii și cercetări de piață.

Ne întemeiem aceste activități pe interesul nostru legitim de a desfășura activități comerciale, având întotdeauna grijă ca drepturile și libertățile dvs. fundamentale să nu fie afectate.

3. Pentru marketing

Vrem să vă ținem la curent cu privire la cele mai bune oferte pentru produsele/serviciile care vă interesează. În acest sens, vă putem trimite orice tip de mesaj (cum ar fi: e-mail/SMS/telefonic/mobile push/webpush etc.) conținând informații generale și tematice, informatii cu privire la servicii similare sau complementare cu cele pe care le-ați achiziționat, informații cu privire la oferte sau promoții, precum și alte comunicări comerciale cum ar fi cercetări de piață și sondaje de opinie, și putem afișa recomandări personalizate pe site-ul web.

Pentru a vă pune la dispoziție informații de interes pentru dvs., putem folosi anumite date cu privire la comportamentul dvs. de cumpărător (de ex. programele vizualizate / achiziționate) pentru a vă crea un profil. Ne asigurăm întotdeauna că aceste prelucrări se efectuează cu respectarea drepturilor și libertăților dvs. și că deciziile luate în baza acestora nu au efecte legale asupra dvs. și nu vă afectează similar într-o măsură semnificativă.

În cele mai multe cazuri, ne întemeiem comunicările de marketing pe consimțământul dvs. prealabil. Vă puteți răzgândi și retrage consimțământul în orice moment, prin:

– Accesarea link-ului de dezabonare afișat în cadrul mesajelor pe care le primiți de la noi; sau prin

– Contactarea EACS folosind detaliile de contact descrise mai sus.

În anumite situații, ne putem baza activitățile de marketing în interesul nostru legitim de a ne promova și dezvolta activitatea comercială. În orice situație în care folosim informații cu privire la dvs. pentru un interes legitim al nostru, avem grijă și luăm toate măsurile necesare pentru ca drepturile și libertățile dvs. fundamentale să nu fie afectate. Cu toate acestea, ne puteți solicita oricând, prin mijloacele descrise mai sus, să oprim prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal în scop de marketing, urmând să dăm curs cererii dvs.

4. Pentru apărarea intereselor noastre legitime

Pot exista situații în care vom folosi sau transmite informații pentru a ne proteja drepturile și activitatea comercială. Acestea pot include:

– Măsuri de protecție a site-ului web EACS față de atacuri cibernetice:

– Măsuri de prevenire și detectare a tentativelor de fraudare, inclusiv transmiterea unor informații către autoritățile publice competente;

– Măsuri de gestionare a diverselor altor riscuri.

Temeiul general al acestor tipuri de prelucrări este interesul nostru legitim de a ne apăra activitatea comercială, fiind înțeles că ne asigurăm că toate măsurile pe care le luăm garantează un echilibru între interesele noastre și drepturile și libertățile dvs. fundamentale.

De asemenea, în anumite cazuri ne întemeiem prelucrarea pe dispoziții legale cum ar fi obligația de a asigura paza bunurilor și valorilor tangibile și intangibile prevăzută de legislatia aplicabilă în această materie.

Cât timp păstrăm datele dvs. cu caracter personal

Ca regulă generală, vom stoca datele dvs. cu caracter personal cât timp nu solicitați ștergerea acestora din baza de date. Puteți să ne solicitați oricând ștergerea anumitor informații și vom da curs acestor solicitări, sub rezerva păstrării anumitor informații inclusiv ulterior, în situațiile în care legislația aplicabilă sau interesele noastre legitime o impun.

Cui transmitem datele dvs. cu caracter personal

După caz, putem transmite sau oferi acces la anumite date cu caracter personal ale dvs. următoarelor categorii de destinatari:

– furnizorilor de servicii de plată/bancare;

– furnizorilor de servicii de marketing / telemarketing;

– furnizorilor de servicii de cercetare de piață;

– furnizorilor de servicii IT;

– altor societăți cu care putem dezvolta programe comune de ofertare pe piață a serviciilor noastre.

În cazul în care ne revine o obligație legală sau dacă este necesar pentru a ne apăra un interes legitim, putem de asemenea divulga anumite date cu caracter personal unor autorități publice.

Ne asigurăm că accesul la datele dvs. de către terți persoane juridice de drept privat se realizează în conformitate cu prevederile legale privind protecția datelor și confidențialitatea informațiilor, în baza unor contracte încheiate cu aceștia.

În ce țări transferăm datele dvs. cu caracter personal

În prezent, stocăm și prelucrăm datele dvs. cu caracter personal pe teritoriul României.

Cum protejăm securitatea datelor dvs. cu caracter personal

Ne angajăm să asigurăm securitatea datelor cu caracter personal prin implementarea unor măsuri tehnice și organizatorice adecvate, conform standardelor industriei.

Datele dvs. cu caracter personal sunt stocate pe servere securizate, asigurând în același timp redundanța datelor.

În ciuda măsurilor luate pentru a proteja datele dvs. cu caracter personal, vă atragem atenţia că transmiterea informaţiilor prin Internet, în general, sau prin intermediul altor reţele publice, nu este complet sigură, existând riscul ca datele să fie văzute şi utilizate de către terţe părţi neautorizate. Nu putem fi responsabili pentru astfel de vulnerabilități ale unor sisteme care nu sunt sub controlul nostru.

Ce drepturi aveți

Regulamentul general privind protecția datelor vă recunoaște o serie drepturi în legătură cu datele dvs. cu caracter personal. Puteți solicita accesul la datele dvs., corectarea oricăror greșeli din fișierele noastre și/sau vă puteți opune la prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal. De asemenea, vă puteți exercita dreptul de a vă plânge autorității de supraveghere competente sau de a vă adresa justiției. După caz, puteți beneficia și de dreptul de a solicita ștergerea datelor dvs. cu caracter personal, dreptul la restricționarea prelucrării datelor dvs. și dreptul la portabilitatea datelor.

Mai multe informații despre fiecare dintre aceste drepturi pot fi obținute prin consultarea listei prezentate mai jos.

Pentru a vă putea exercita drepturile, ne puteți contacta folosind detaliile de contact expuse mai sus. Vă rugăm să rețineți următoarele aspecte dacă doriți să vă exercitați aceste drepturi:

Identitate. Luăm în serios confidențialitatea tuturor înregistrărilor care conțin date cu caracter personal.

Onorarii. Nu vom solicita o taxă pentru a vă exercita vreun drept în ceea ce privește datele dvs. cu caracter personal.

Durata de răspuns. Ne propunem să răspundem la orice solicitări valide în termen de maximum o săptămână, cu excepția cazului în care acest lucru este deosebit de complicat sau dacă ați făcut mai multe solicitări, caz în care urmează să răspundem în termen de maximum o lună. Vă vom anunța dacă vom avea nevoie de mai mult de o lună. S-ar putea să vă întrebăm dacă puteți să ne spuneți exact ce doriți să primiți sau ce anume vă îngrijorează. Acest lucru ne va ajuta să acționăm mai repede și să scurtăm timpul de răspuns la solicitarea dvs.

Drepturile terțelor părți. Nu trebuie să respectăm o cerere în cazul în care ar afecta în mod negativ drepturile și libertățile altor persoane vizate.

Drepturi vizate

Accesul

Puteți să ne cereți:

  • să confirmăm dacă vă prelucrăm datele cu caracter personal;

  • să vă punem la dispoziție o copie a acestor date;

  • să vă oferim alte informații despre datele dvs. cu caracter personal, cum ar fi datele pe care le avem, la ce le folosim, cui i le divulgăm, și cum le protejăm, cât timp le păstrăm, ce drepturi aveți, cum puteți face o plângere, de unde am obținut datele dvs., în măsura în care informațiile nu v-au fost deja furnizate prin această informare.

Rectificarea

Ne puteți cere să rectificăm sau să completăm datele dvs cu caracter personal inexacte sau incomplete.

Este posibil să încercăm să verificăm exactitatea datelor înainte de rectificarea acestora.

Ștergerea datelor

Ne puteți cere să vă ștergem datele cu caracter personal, dar numai în cazul în care:

  • acestea nu mai sunt necesare pentru scopurile pentru care au fost colectate; sau

  • v-ați retras consimțământul (în cazul în care prelucrarea datelor a fost făcută pe bază pe consimțământ); sau

  • dați curs unui drept legal de a vă opune; sau

  • acestea au fost prelucrate ilegal; sau

  • ne revine o obligație legală în acest sens.

Nu avem obligația de a ne conforma solicitării dvs. de ștergere a datelor dvs. cu caracter personal în cazul în care prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal este necesară:

  • pentru respectarea unei obligații legale; sau

  • pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță.

Există anumite alte circumstanțe în care nu suntem obligați să respectăm solicitarea dvs. de ștergere a datelor, deși acestea două sunt cele mai probabile circumstanțe în care v-am putea refuza această solicitare.

Restricționarea prelucrării datelor

Ne puteți cere să restricționăm prelucrarea datelor cu caracter personal, dar numai în cazul în care:

  • acuratețea lor este contestată (a se vedea secțiunea de rectificare), pentru a ne permite să verificăm acuratețea acestora; sau

  • prelucrarea este ilegală, dar nu doriți ca datele să fie șterse; sau

  • acestea nu mai sunt necesare pentru scopurile pentru care au fost colectate, dar dvs aveți nevoie de ele pentru a constata, a exercita sau a apăra un drept în instanță; sau

  • v-ați exercitat dreptul de a vă opune, iar verificarea dacă drepturile noastre prevalează este în desfășurare.

Putem continua să folosim datele dvs. cu caracter personal în urma unei solicitări de restricționare, în cazul în care:

  • avem consimțământul dvs.; sau

  • pentru a constata, exercita sau asigura apărarea unui drept în instanță; sau

  • pentru a proteja drepturile EACS sau ale altei persoane fizice sau juridice.

Portabilitatea datelor

Ne puteți cere să vă furnizăm datele cu caracter personal într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat, sau puteți solicita ca acesta să fie „portat” direct către un alt operator de date, dar în fiecare caz numai dacă:

  • prelucrarea se bazează pe consimțământul dvs. sau pe încheierea sau executarea unui contract cu dvs; și

  • prelucrarea se face prin mijloace automate.

Opoziția

Vă puteți opune în orice moment, din motive legate de situația particulară în care vă aflați, prelucrării datelor dvs. cu caracter personal în temeiul interesului nostru legitim, în cazul în care considerați că drepturile și libertățile dvs. fundamentale prevalează față de acest interes.

De asemenea, vă puteți opune oricând prelucrării datelor dvs. în scop de marketing direct (inclusiv crearea de profiluri), fără a invoca vreun motiv, caz în care vom înceta în cel mai scurt timp posibil această prelucrare.

Luarea de decizii automate

Puteți cere să nu faceți obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, dar numai atunci când decizia respectivă:

  • produce efecte juridice cu privire la dvs.; sau

  • vă afectează în alt mod similar și într-o măsură semnificativă.

Acest drept nu se aplică în cazul în care decizia la care s-a ajuns în urma luării automate a deciziilor:

  • ne este necesară pentru a încheia sau a derula un contract cu dvs.;

  • este autorizată prin lege și există garanții adecvate pentru drepturile și libertățile dvs.; sau

  • se bazează pe consimțământul dvs. explicit.

Plângeri

Aveți dreptul să depuneți o plângere la autoritatea de supraveghere cu privire la prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal. În România, datele de contact ale autorității de supraveghere pentru protecția datelor sunt următoarele:

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

B-dul G-ral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, cod poștal 010336, București, Romania

Telefon: +40.318.059.211 sau +40.318.059.212;

E-mail:anspdcp@dataprotection.ro

Fără a vă afecta dreptul dvs. de a contacta în orice moment autoritatea de supraveghere, vă rugăm să ne contactați în prealabil la office@eacs.ro, și vă promitem că vom depune toate eforturile necesare pentru a rezolva orice problemă pe cale amiabilă.