Povestea economisirii – Cum să îi învățăm pe copii importanța banilor?

Cel mai bine ar fi să le vorbim copiilor despre bani, să le spunem o poveste prin care să îi învățăm să economisească încă de mici.

Din experiența personală, atât în calitate de părinte cât și trainer de Educație financiară pentru copii cu vârste începând de la 7 ani și până la 16 ani, știu că unii copii devin interesați de bani și lumea financiară, în ansamblu, mai repede decât alții. Pe de altă parte sunt copii și adolescenți care nu prezintă prea mare interes pentru acest aspect al vieții.

 

Mi s-a întâmplat să fiu extrem de plăcut surprinsă de informațiile despre educație financiară a unor copii de 7, 9, 10 ani, în timp ce cursanți adolescenți știau extrem de puține despre noțiuni absolut elementare, din perspectiva mea.

Indiferent cât de mult sau de puțin sunt interesați de bani copiii noștri, aceștia sunt importanți și o relație bună cu banii determină într-o oarecare măsură calitatea vieții noastre de mai târziu, de adult.

Cum să le vorbim copiilor despre bani?

Am întâlnit percepția (suficient de des încât să merite menționat), în rândul părinților, conform căreia nu este bine să punem accentul pe bani în educația copiilor. Cumva, unii părinți au această mentalitate conform căreia banii reprezintă un lucru rău, iar a vorbi despre bani îi face dependenți.

Am vorbit despre mituri în relația cu banii în articolul Demontăm mituri în relația cu banii, articol pe care îl recomand părinților care vor să depășească credințele adânc înrădăcinate în mentalitatea colectivă.

Banii nu sunt nici ”buni”, nici ”răi”, depinde de utilizatorii acestora cum aleg să îi folosească.

Ca toate celelalte obiceiuri sănătoase pe care dorim să le insuflăm copiilor noștri, cel mai bine este să le vorbim copiilor despre bani, prin intermediul poveștilor.

 

Salvatorul banilor

În timpul petrecut cu copii noștrii, putem introduce un personaj numit Salvatorul banilor (sau un nume creativ găsit de tine) pentru a pune bazele conceptului de a economisi încă de la o vârstă fragedă. Știm cu toții cât de mult suntem influențați de ce auzim în copilărie, de aceea este momentul excelent pentru a planta semințe sănătoase în relația cu banii, de a-i învăța pe aceștia să economisească. La vârste preșcolare, cel mai bine este ca acest salvator al banilor să utilizeze o pușculiță clasică sau o cutie pe care o puteți realiza chiar și împreună cu acesta, în cadrul unei activități creative. Salvatorul banilor este acel erou care va pune bani deoparte din tot ceea ce primește, respectiv câștigă copilul, potrivit vârstei lui.

 

Cheltuitorul responsabil

Un alt personaj din poveștile cu bani pe care să le spui copilului tău (sau copiilor tăi) poate fi un Cheltuitor responsabil, cel care își pune întrebări înainte de a achiziționa diferite jucării și obiecte. Scopul acestei povești este să afle că, la un moment dat, banii de care dispunem sunt limitați și fiecare achiziție este o alegere. Chiar avem nevoie de toate lucrurile pe care ni le dorim? Care dintre cheltuieli sunt excese și care sunt bunurile și serviciile care ne aduc cu adevărat împlinire? Ce am putea face pentru a putea achiziționa mai multe lucruri? Cum putem face mai mulți bani dacă chiar avem reală nevoie de ceva?

Este important să le dăm copiilor posibilitatea să viseze și să își dorească mai mult, să îi îndrumăm spre a găsi mijloacele prin care pot să facă mai mulți bani, în același timp să al

 

eagă cu înțelepciune și să evite cheltuielile impulsive.

 

În căutarea comorii ascunse

Prin perseverență și disciplină, din economii, copiii pot strânge o adevărată ”comoară”. Părinte și copil pleacă într-o aventură prin care caută și găsesc comoara ascunsă din pușculiță, se bucură de ce găsesc și își planifică ce fac cu aceasta. Lecția învățată este că recompensa poate fi valoroasă dacă ai răbdare și un scop bine clarificat pentru care strângi banii.

 

Lecția învățată

Pentru copii, lecția este de a afla despre economisire și de a experimenta sentimentul de a utiliza banii adunați pentru un scop mai mare decât o cheltuială din impuls.

Pentru părinți, lecția este de a avea răbdare în a construi împreună cu copilul (sau copiii săi) o relație sănătoasă cu banii. Important este ca tu, în calitate de părinte să fii blând și să nu condamni, să nu negi vehement dorințele legate de bani ale copilului. A te folosi de povești înseamnă să nu pui presiune pe aceștia nici pe a economisi, nici pe a cheltui pe anumite obiecte care ți se par ție potrivite. Important este să identifici calea potrivită pentru a-ți exercita influența în ceea ce privește viitorul în relația importantă cu banii pe care copii o dezvoltă.

 

Pentru că știu că meseria de părinte înseamnă de multe ori un mers pe sârmă, am pregătit un curs online de Educație financiară pentru juniori, grupa de vârstă 7-11 ani, prin care le vorbesc despre bani copiilor, pe înțelesul lor. Cu siguranță, este un bun punct de plecare în a avea un sprijin, un prilej de a le vorbi despre bani și educație financiară.

Dacă ai un copil mai mare, cu vârsta între 12-16 ani, acestuia i se va potrivi Cursul de educație financiară pentru adolescenți.

 

La multe povești frumoase pe care să le spui copilului tău și împreună cu acesta.

Hai să ne cunoaștem!

Contactează-ne acum (+40) 728 233 329

Construiește un viitor de succes alături de noi!