Managementul timpului – Învață să spui nu
Poate îți spui că e greu să spui nu. În realitate spui în fiecare zi nu la câte ceva. Cuiva îi spui nu, chiar fără să rostești aceste cuvinte. Pur și simplu sunt atât de multe activități pe lista ta încât unora le spui nu în fiecare zi.
Am cunoscut oameni (și nu puțini) pentru care să fie ocupați atât personal cât și profesional este ceea ce caută, ceea ce li se pare firesc. Practic trăiesc într-un tumult personal și profesional. Pentru că așa știu că trebuie. Nici măcar nu se gândesc că poate și altfel.
În goana după taskuri și obiective (de multe ori nerealiste), cu un stil de viață personal haotic, cel mai des îți spui ție NU. Și le spui NU și celor apropiați.
Vestea bună este că pentru unii dintre acești oameni există un moment în care ceva se schimbă, când perspectiva din care își privesc viața devine alta.
Știu acest lucru pentru că și eu am fost acolo, în turbină. Datorită unor întâmplări personale m-am trezit la un moment dat că trăiam viața altcuiva. Nici măcar nu aveam definite prioritățile, nu aveam timp să mă gândesc la ele, viața mea era o goană permanentă.
Către ce?
Niciodată nu era suficient ce făceam. Iar eu, pur și simplu nu existam în viața mea…
De copiii mei, ființele cele mai importante la nivel declarativ, mă ocupam robotic, fără răbdare, fără să îi înțeleg cu adevărat.
Din punct de vedere profesional, aparent lucrurile mergeau foarte bine. Admit și recunosc că am evoluat mult din acest punct de vedere, că am avut rezultate de excepție. Dar cu ce costuri?
Trecutul rămâne trecut, cu lecții, dar fără regrete
În acest moment am trecut de etapa de a mă învinovăți pentru trecut, pentru greșelile pe care le-am făcut. Dimpotrivă, sunt recunoscătoare pentru că fără acest trecut nu aș fi cine sunt astăzi. Și sunt recunoscătoare pentru că astăzi viața mea arată altfel, este rescrisă de mine și pentru mine.
O lecție pe care am învățat-o (și pe care o mai învăț încă) este să le spun NU altora și să îmi spun DA mie.
Pe de altă parte, managementul timpului m-a învățat să nu accept în viața mea fericire la plic, respectiv acele plăceri de moment, trecătoare și care lasă un gol în interiorul meu. Prioritățile mele, pe care le urmez cu ajutorul acestui instrument, au consistență și pleacă de la valorile mele, de la ce mă motivează.
Acord vieții profesionale mai puține ore pe zi (tot multe pentru că așa este antreprenoriatul), îmi las timp pentru dezvoltare profesională, pentru hobby-urile mele, prietenii mei și copiii mei. Toate acestea se îmbină acum, de cele mai multe ori armonios. Modalitatea în care îmi organizez agenda zilnică face diferența între cine eram și cine sunt.
Iar cuvântul magic, cel care face diferența, este NU.
NU pentru proiecte care nu mi se potrivesc, care nu îmi aduc satisfacție.
NU pentru oamenii toxici, certuri, reproșuri.
NU pentru activități pe care le pot delega, pentru care pot avea colaboratori.
NU pentru tentații de tot felul.
Iar când spun, DA se întâmplă lucruri la care anterior nici nu aveam curajul să visez. Evident că mai fac greșeli și atunci când spun DA, doar că acestea sunt parte din viață. Nu îmi pot imagina viața mea, a noastră, în general, fără greșeli. Greșelile asumate cu toate consecințele care decurg de aici sunt surse de creștere. Așadar invitația mea este să spui DA și să spui NU, fără teamă. Înveți pe parcurs cum să le gestionezi și cum să păstrezi proporția dintre acestea.
Înainte să spui DA cuiva, întreabă-te dacă acest lucru înseamnă că îți spui NU ție
Probabil că pare greu să spui NU, nu ești convins că se poate, că ți se potrivește. Dacă vrei un punct de plecare pentru a schimba perspectiva în viața ta, înainte de a accepta ceva în viața ta personală și profesională, să îți pui această întrebare dacă acel DA înseamnă că îți spui NU ție sau cuiva apropiat.
Gestionarea timpului, plecând de la principiile de managementul timpului, așează în ordinea firească activitățile și task-urile pe care le ai de realizat. Cu autodisciplină, înveți să închizi telefonul când lucrezi la un proiect important, închizi ușa de la birou atunci când intri în flow, descoperi care sunt momentele zilei în care ești productiv și ce tip de activități să îți programezi în acel interval.
Cursul de Managementul timpului pe care îl propun oferă soluții concrete și imediate, pe care le poți pune în practică imediat. Și pentru că implementarea este și aceasta o piatră de încercare, beneficiezi de suport timp de șase luni după finalizarea cursului pentru reglaje fine ale mentalității tale, pentru a depăși eventuale obstacole care apar.
Hai să ne cunoaștem!
Contactează-ne acum (+40) 728 233 329
Construiește un viitor de succes alături de noi!